Într-o emisiune la Antena 3, Lia Olguța Vasilescu a explicat că lucrările la drumul expres Craiova-Pitești, chiar dacă teoretic au fost urgentate, în practică vor decurge în același ritm. "Constructorii aveau termen până la finalul acestui an să vină cu proiectul tehnic. Ei au venit după șase luni de zile. Practic nu avem ce să le reproșăm constructorilor pentru că ei și-au făcut treaba mai repede”, a afirmat Vasilescu.
Olguța Vasilescu a invocat apoi situația fermierilor aflați pe culoarul de expropiere. Aceștia ar fi solicitat, prin intemediul primarilor, amânarea începerii lucrărilor la drumul expres Pitești-Craiova până după recoltarea culturilor de cereale.
„Deci intră în penal fermierii (...) pentru că au luat banii de subvenție de la APIA, din fonduri europene, intră în penal cine semnează la ora actuală să se treacă peste aceste terenuri pentru care nu există despăgubire pentru recoltă. Cine a planificat drumul acesta nu s-a gândit că vom avea cu șase luni înainte proiectul tehnic”, a mai explicat vicepreședintele social-democrat.
OUG nr.3/2015 privind acordarea subvențiilor agricole prin APIA prevede, ca și caz de forță majoră, "exproprierea întregii exploatații agricole sau a unei mari părți a acesteia, dacă exproprierea respectivă nu ar fi putut fi anticipată la data depunerii cererii."
Lucrările la primele două tronsoane ale drumului expres Craiova – Piteşti au fost inaugurate, formal, pe 22 mai, printr-o ceremonie la care au participat, printre alții, Liviu Dragnea, Lia Olguța Vasilescu, Claudiu Manda și Răzvan Cuc.
Cu toate acestea, lucrările nu pot începe la primul tronson întrucât studiul de fezabilitate care s-a făcut în 2007 şi a costat aproape 13 milioane de euro, fără TVA, trebuie obligatoriu modificat.
Cele 2 segmente ale drumului expres Craiova-Pitești vor traversa teritoriul localităţilor Craiova - Gherceşti - Pieleşti şi Robăneşti, în total 17 kilometri și o valoare de 72 de milioane de euro.