Lia Olguța Vasilescu a declarat miercuri seara, la un post TV, că Alexandru a evitat orice răspuns concret la întrebări.
Vasilescu, fost ministru al Muncii, a fost în comisia în care șefa PNL București a fost audiată.
„Dacă era concurs de balerină, îl trecea cu brio. A făcut balet la întrebări. Nu a răspuns concret la nicio întrebare. Nu a vrut să spună dacă mai măresc salariile profesorilor cu 25% pentru profesori, de la 1 ianuarie 2020”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.
Propunerea Violetei Alexandru fost votată favorabil de 22 de deputați și senatori, 29 de voturi au fost împotrivă și un parlamentar s-a abținut.
Pe lângă Violeta Alexandru, propusă la Muncă, avizată negativ, alți doi miniștri propuși în cabinetul PNL, Florin Cîțu (Finanțe) și Ion Ștefan (Dezvoltare), au primit aviz negativ la audierile din comisiile de specialitate.
Votul pentru învestirea Guvernului Orban urmează să fie dat în plenul reunit al Parlamentului, luni, la ora 14.00.