Decizia a fost luată în unanimitate de membrii Senatului Universităţii la propunerea facultăţilor, pe motiv că trebuie valorificată infrastructura creată în acest sens pe perioada pandemiei de Covid-19.
„Hotărârea de a intra în on-line a fost luată la propunerile facultăţilor. Deci prin consultarea celor 12 facultăţi ale Universităţii s-a hotărât ca noi să adoptăm, pentru anul universitar 2022-2023, modul de predare/învăţare în format mixt, ceea ce înseamnă combinarea sistemului on-line cu sistemul faţă în faţă pentru toate activităţile - predare/învăţare, cercetare şi activităţile practice. Perioada pe care noi am stabilit-o şi care a fost acceptată de cele 12 facultăţi a fost pentru ultimele 4 săptămâni din semestrul I şi primele 4 săptămâni din semestrul al doilea, mai exact perioada 28 noiembrie - 23 decembrie şi 20 februarie - 19 martie, pentru ne încadra şi în standardele de calitate elaborate de ARACIS. De altfel, noi suntem sub proporţia de 50% online permisă de standardele ARACIS", a declarat, miercuri, pentru Agerpres prorectorul Universităţii din Craiova pentru Programe de studii şi asigurarea calităţii, prof.univ.dr. Nicolae Dumitru.
„Noi am hotărât în unanimitate împreună cu facultăţile să ne situăm în acest procent de on-line de 25% pe semestrul I şi, respectiv, pe semestrul II. În primul rând pentru că ARACIS ne-a permis acest lucru şi, doi, pentru că avem şi capitolul ciclul de studii master la care într-adevăr sistemul de predare on-line a avut anumite facilităţi, dar în aceşti doi ani de pandemie s-a depus o muncă considerabilă din partea corpului academic şi din partea studenţilor. S-au elaborat materiale care au permis desfăşurarea în condiţii optime a sistemului de predare on-line, avem platforme, avem echipamente, avem logistica necesară ca să performăm acest sistem de învăţământ on-line şi din punctul meu de vedere este păcat să aruncăm la coş tot ce s-a făcut, mai ales că predarea on-line pe anumite categorii înseamnă totuşi un învăţământ modern", a mai spus prorectorul Nicolae Dumitru.