Un studiu realizat de Universitatea Leicester și de Oficiul Național pentru Statistică (ONS) a descoperit efecte pe termen lung devastatoare asupra celor care au avut o formă severă a bolii provocate de noul coronavirus, la mulți dintre ei apărând probleme la inimă, diabet și afecțiuni cronice la ficat și rinichi.
Dintre 47.780 de persoane care au fost externate în primul val, 29,4% au fost reinternate în spital în următoarele 140 de zile, iar 12,3% din total au murit, scrie hotnews.ro.
Kamlesh Khunti, unul dintre autorii studiului și profesor în domeniul diabetului și medicinii vasculare la Universitatea Leicester a spus că ”acesta este cel mai mare studiu în rândul persoanelor externate din spital după ce fuseseră internate cu Covid-19”.
”Se pare că oamenii se duc acasă, au efecte pe termen lung, se întorc, și mor. Am consemnat că aproape 30% sunt reinternați, este vorba de mulți oameni. Cifrele sunt foarte mari”, a spus acesta.
Studiul a arătat că cei care supraviețuiesc covidului sunt de aproape trei ori și jumătate mai predispuși să reajungă în spital, și să moară, în următoarele 140 de zile, decât alte persoane externate.
Profesorul Khunti spune că echipa de cercetători a fost surprinsă să descopere că așa mulți oameni s-au întors cu un nou diagnostic, mulți cu probleme de inimă, rinichi și ficat, dar și diabet.
El a spus că este important ca aceștia să primească tratamente protectoare, precum statine sau aspirină.
”Nu știm dacă este din cauză că Covid-19 distruge celule beta care produc insulină și faci diabet de tip unu, sau pentru că produce rezistență la insulină și faci tipul doi, dar observăm aceste surprinzătoare diagnostice de diabet”, a adăugat el.
Noul studiu este în faza de prepublicare și urmează să fie evaluat de alți oameni de știință. Totuși, experții spun că este unul important.