Femeia, pe numele său Dana, a parasit ieri terminalul dupa saptesprezece zile de „cazare”. Deocamdată nu se știe dacă a luat decizia de a părăsi și provincia, deși martorii oculari susțin că au văzut-o înnoptând în parcarea din jur în ultimele trei zile, scrie cotidianul spaniol El Correo.
Deși această indicație nu oferă indicii clare cu privire la care va fi următoarea sa destinație, aceleași surse au dovezi că luni s-a apropiat de orașul Lopidana, la șapte kilometri distanță de aerodrom. În rețelele sale de socializare - pe care le ține la curent cu o evidență a țărilor pe care le-a vizitat - Spania a rămas ultima destinație din 9 mai.
Călătoarea a aterizat în Țara Bascilor pe 11 mai cu câinele ei și două cărucioare de bagaje pline. După cum a aflat El Correo, este vorba despre o româncă pe nume Dana care are aproape patruzeci de ani și se definește pe rețelele ei de socializare drept „antrenor spiritual”. Ea mai spune despre sine că a fost „consilier diplomatic pe probleme politico-militare” în România până în urmă cu cinci ani și că a trecut „granița în Ungaria pe 17 martie 2023 pentru a rupe sclavia”.
Cu toate acestea, în niciun moment nu a existat o versiune clară a sosirii lui în Alava. Nici despre motivul pentru care a refuzat, până acum, să se mute din Foronda. Angajații aeroportului, precum și sursele regionale au fost de acord că Dana a furnizat „versiuni în schimbare”. La rândul său, Aena, societatea publică spaniolă care administrează aeroporturile de interes general din Spania, a susținut, când s-a declanșat povestea, că „nimeni nu poate fi dat afară dintr-un spațiu public” și a sesizat cazul la Serviciile Sociale. Femeia a respins în repetate rânduri ajutorul pentru că este „în tranzit”, iar surse municipale au asigurat astăzi că nu și-a mai solicitat ajutorul.
Până să-și schimbe locația, personalul aeroportului, precum și Garda Civilă au ținut legătura cu ea și i-au oferit zi de zi mâncare, băuturi calde și chiar un zbor plătit pe care și ea l-a respins.