Este vorba de o femeie de 64 de ani din Iași, care consideră că instituțiile statului au nedreptățit-o grav timp de mai mulți ani. Ea își motivează solicitarea prin faptul că, deși și-ar fi câștigat de mai multe ori, în instanță, drepturile care i se cuvin în urma unui litigiu de muncă, mu este băgată în seamă, iar, în final, cuantumul pensiei pe care o încasează este mult mai mic decât ar fi normal.
Maria Georgescu susține că în cazul său este vorba de un abuz flagrant și i-a scris ministrului Bănicioiu.
"Având în vedere faptul că mă judec într-un litigiu de muncă de 15 ani iar dumneavoastră încurajați abuzurile comise de către Centru Regional de Transfuzii Iași și INHT București, vă solicit, domnule ministru, emiterea unui ordin de eutanasiere a subsemnatei. Nu am curajul să îmi iau viața singură dar dumneavoastră, prin atitudinea pe care o manifestați contribuiți la distrugerea subsemnatei, pe care nu o mai suport", se arată în scrisoarea adresată lui Nicolae Bănicioiu, scrie Ziarul de Iaşi.
De precizat însă că legislaţia românească nu conţine prevederi privind emiterea unor ordine de eutanasiere. Mai mult, în noul Cod Penal există articolul “uciderea la cererea victimei”, potrivit căruia persoanele care comit această faptă pot primi de la unu la cinci ani de închisoare.