Profesoara Alexandra Avasicei de la Colegiul ”Emil Negruțiu” din Turda a decis să își pună păropriile resurse financiare la bătaie pentru a motiva elevii să învețe pentru Bacalaureat. Cu scopul de a îi încuraja să obțină rezultate excelente, nu doar să treacă examenul, le-a promis elevilor că vor primi un premiu special dacă vor obține note între 9 și 10.
După ce rezultatelele au fost afișate, profesoara și-a respectat promisiunea făcută și i-a recompensat pe elevii care au obținut o medie mai mare de 9 la examen, oferindu-le câte 300 de lei.
Colegii săi de la liceul din Turda au fost impresionați de acest gest și l-au făcut public:
”Ați auzit de profesori care să-și premieze elevii din propriii lui bani? Dacă nu, să știți că profa de mate de la Negruțiu, dra Alexandra Avasicei, a făcut asta. Le-a spus elevilor că îi va premia cu câte 500 de lei pe cei care vor lua 10 la BAC și cu câte 300 de lei pe cei care obțin peste 9,00.
Dacă premii de 500 nu au fost anul ăsta (deși Laurențiu Grindean a primit de la cei doi evaluatori, probabil, 9,90 și 10), în schimb premii de 300 au fost câteva...
Felicitări, dra profesoară, felicitări dragi elevi!” au scris profesorii de la Colegiul ”Emil Negruțiu”.
Vasile Bănescu, răspuns acid după ce IPS Teodosie a afirmat că „boala este urmare a păcatului”