"La sosirea echipajelor operative incendiul se manifesta la nivelul unei camere a casei cu degajări mari de fum. În urma recunoaşterii efectuate de către pompieri, în interiorul locuinţei a fost identificată o victimă carbonizată, existând posibilitatea ca aceasta să fie proprietara casei, o femeie în vârsta de aproximativ 72 de ani. De asemenea, echipajul medical SMURD a acordat îngrijiri medicale unui bărbat în vârsta de 52 de ani, care a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare şi a feţei, fiind însă conştient şi cooperant. Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri şi investigaţii medicale suplimentare", au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad.
La faţa locului au fost alocate forţe şi mijloace din cadrul Detaşamentului de Pompieri Ineu cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. De asemenea, la locul evenimentului au acţionat şi pompierii voluntari ai SVSU Craiva.
Incendiul a fost localizat, pompierii acţionând pentru stingere şi îndepărtarea efectelor negative.