Femeia o lăsase pe cea mică singură și cu doar o sticlă de lapte, în pat, înainte de a merge la noul ei partener din Bergamo, de unde s-a întors după șapte zile.
O primă examinare a corpului victimei a exclus prezența semnelor evidente de violență. Alarma s-a declanșat ieri dimineața, 21 iulie, când un locuitor alertat de mama copilului a cerut intervenția salvatorilor, scrie today.it. Sosiți la fața locului, aceștia au constatat decesul copilului și au chemat poliția.
Femeia le-a spus polițiștilor că ar fi lăsat-o pe fetiță cu o presupusă dădacă, apoi și-a recunoscut responsabilitățile, aparent fără a manifesta emoții deosebite în fața anchetatorilor.
„Sunt o mamă bună, nu sunt o criminală”, ar fi spus de mai multe ori aceasta.
În trecut, femeia nu a mai avut probleme cu legea și nici nu este tratată pentru probleme psihologice.
Anchetatorii trebuie să lămurească descoperirea în bucătărie a unei sticle pe jumătate goale de benzodiazepină, o substanță psihotropă, principiul activ al Diazepamului.
Niciunul dintre vecini nu a auzit plânsul sau geamătul copilului. Anchetatorii nu exclud ca femeia să fi dat fetei câteva picături de benzodiazepină în noaptea de joi, săptămâna trecută, înainte de a pleca, însă aceasta neagă.
În săptămâna în care fiica ei a murit singură acasă, femeia a mers la Milano, pentru a-și însoți noul partener. Ea îi spunea acestuia că fata era cu bunica sau cu dădaca. Întrebată de procuror de ce nu a vrut să verifice condițiile fiicei sale, femeia nu a răspuns.
Femeia se află la închisoarea San Vittore, iar investigațiile sunt în derulare.
Anchetatorii trebui să stabilească dacă aceasta a fost prima dată când fetița a fost lăsată singură.