Maria Tudor a murit în somn, după cum a declarat chiar soțul ei, Luca Novac, un cunoscut artist de muzică populară.
” La Caransebeş, în spectacolul organizat de Ioan Gheorghe Oltean prin care marca 50 de ani de cântec, Maria Tudor culegea aplauzele publicului şi colegilor de scenă din mai multe generaţii. Era atât de fericită… Pentru 7 martie era programat un astfel de spectacol la Timişoara, la Casa Armatei. Dar Maria a intrat în cameră să se odihnească şi n-a mai ieşit „, a declarat acesta, devastat de durere.
Trupul neînsufleţit al Mariei Tudor a fost depus ieri la Capela de la Cimitirul din Calea Lipovei, iar duminică va fi dus acasă, la Brad, acolo unde va fi înmormântată, potrivit ziuadevest.ro.