O femeie de 82 de ani a fost arestată în statul american Alabama pentru că nu și-a plătit factura pentru colectarea gunoiului. Femeia datora suma de de aproximativ 80 de dolari.
Poliția a încercat să justifice decizia și a transmis că bătrâna a fost notificată de mai multe ori că are factura neachitată. Autoritățile au fost însă criticate aspru pe rețelele sociale.
Femeia a povestit că prima sa reacție a fost să râdă atunci când a văzut polițiștii, deoarece credea că este vorba despre o glumă.
Oamenii legii au încătușat-o și au dus-o la secția de poliție, unde au băgat-o într-o celulă. Ea susține că nu știa că respectivele facturi nu au fost plătite și nici nu a primit vreo citație.