În acestă după-amiază, în jurul orelor 16.00, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat prin apel de urgență 112 cu privire la faptul că in Grădina Botanică din Craiova două persoane ar fi fost înjunghiate.
Un suspect a fost reținut de către organele de poliție.
La fața locului au fost direcționate efectivele disponibile în serviciu din Craiova, prezumtivul autor fiind prins și imobilizat foarte rapid, fiind în custodia polițiștilor.
Din eveniment au rezultat două victime, o fată de 14 ani și un tânăr de 20 de ani, cărora li se acordă îngrijiri medicale.
În momentul de față nu se știe dacă suspectul îi cunoștea pe cei doi tineri sau dacă avea probleme medicale de natură psihică.