”Parlamentul are obligația legală de a proceda la desemnarea unui nou Avocat al Poporului. Am stabilit calendarul: depunerea candidaturilor se va face până marți, 22 iunie, ora 16:00. Termenul de raport pentru comisiile juridice ale celor două camere este miercuri, până la 12:00.
Dacă se va finaliza raportul comisiiilor juridice, la 12:00 vom avea o nouă ședință a Birourilor Permanente pentru a convoca plenul, tot miercuri”, a anunțat Orban.
Întrebat cine ar putea fi noul Avocat al Poporului, liderul PNL a răspuns că ”va fi un singur candidat susținut de coaliție”.
Cele mai mari șanse le are fostul procuror Fabian Gyula, propus de UDMR, potrivit Realitatea Plus.
Reamintim că, miercuri, Renate Weber a fost revocată din funcția de Avocat al Poporului. Solicitarea făcută de PNL, USR-PLUS și UDMR a primit 247 de voturi ”pentru” și 32 ”împotrivă”. Detalii despre criticile aduse activității sale sunt disponibile AICI.