"Eram astăzi într-un autobuz care circula pe traseul 381, dinspre Universitate către Piaţa Romană. La un moment dat, un bătrân în stare de ebrietate a început să ţipe, iar călătorii i-au atras atenţia şi s-a oprit. Părea cerşetor şi, ulterior, a spus că venea de la biserică, unde probabil fusese pentru pomană. Unul dinte călători, în vârstă şi el, a mai ţipat o dată, iar bătrânul chefliu a început să comenteze pe seama lui. Când a oprit autobuzul în staţia de la Piaţa Romană, pensionarul s-a ridicat de pe scaun, s-a dus direct la cerşetor şi l-a lovit de câteva ori, pe la spate. Când s-a întors la locul lui, pensionarul a încercat să ascundă repede arma albă pe care o folosise: un box metalic, cu două lame scurte. Nu am reuşit să filmez faza, însă am înregistrat după aceea cum recunoştea că a folosit arma. Am coborât după el pentru a-l da pe mâna poliţiei, însă am renunţat ulterior la idee, pentru că apelul la 112 s-a întrerupt, iar pe stradă nu era picior de poliţist. Probabil că păzesc toţi grătarele, pe la marginea Capitalei", scrie spynews.ro.
Poţi vedea filmuleţul din autobuz aici!
Un caz similiar s-a petrecut recent, când o femeie a fost snopită în bătaie de un pensionar, pentru că pufăia dintr-o ţigaretă electronică. Culmea, deşi mijlocul de transport în comun era plin, nimeni nu a sărit în ajutorul femeii.