”Se pot face multe cu un calculator. Cred că imaginile cu jandarmii care lovesc oameni cu mâinile ridicate au fost trucate. Şi în ţările din UE se acţionează la fel dacă nu se respectă spaţiul delimitat de jandarmi. Eu pot să fiu de acord cu orice, dar nu cu violenţa şi injuriile aduse oamenilor legii. Nu înţeleg de unde atâta ură”, a declarat Norica Nicolai, citată de adevarul.ro.
Cel puţin 440 de persoane - atât protestatari, cât şi jandarmi -, au fost rănite la mitingul Diasporei din data de 10 august, după ce Jandarmeria a folosit în repetate rânduri gaze lacrimogene şi tunuri cu apă. De altfel, echipajele SMURD au refuzat să mai intre în zonă, din cauza aerului irespirabil.
La 10 august, peste 110.000 de oameni şi-au strigat disperarea în stradă, în faţa Executivului, deşi premierul României, Viorica Dăncilă, se afla în concediu.
În acea seară, în jurul orei 23:00, Jandarmeria a primit ordin să evacueze Piaţa în forţă, iar la nivelul Poliției Capitalei s-a dat alertă COD ROŞU gradul IV. Din acel moment, lucrurile au degenerat şi protestul a devenit unul de o violenţă fără precedent. Într-un mesaj transmis târziu în noapte, preşedintele Klaus Iohannis a condamnat "ferm" intervenţia brutală a Jandarmeriei şi a cerut ministrului de Interne să dea "urgent" explicaţii.