„Săptămâna viitoare, cursurile în unitățile de învățământ preuniversitar se vor desfășura în aceleași condiții în care au început după vacanță, cu mici reglaje necesare după prima săptămână. Am să dau un singur exemplu. Știți bine că luăm în calcul rata de vaccinare la nivelul unității, însă de săptămâna viitoare am permis unităților școlare să facă separat pe structuri arondate”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Educaţiei - Sorin Ion.
„Dacă într-o comună, o grădiniță, de exemplu, care are 3 angajați, depășește rata de 60% de vaccinare, ea poate funcționa chiar dacă la nivelul întregii unități cu personalitate juridică acest lucru nu este îndeplinit. Avem în vedere lucrurile de la fața locului. Am dat astfel o mai mare autoritate unității de învățământ, luând în considerare efectiv personalul care efectiv merge în acele școli”, a adăugat Sorin Ion.