De luni, în spațiile închise vor fi permise adunările de maximum zece persoane, cu excepția funeraliilor, ceremoniilor religioase și activităţilor educative. În spațiile deschise va rămâne în vigoare limita de 100 de persoane.
În plus, masca va fi obligatorie în baruri și restaurante atunci când clienții nu mânăncă, consumaţiile fiind permise doar la mese. Localurile vor fi deschise până la 1 noaptea.
”Suntem la începutul celui de-al doilea val şi, dacă privim evoluţia din ultimele zile şi săptămâni, avem o creştere exponenţială a noilor cazuri. Am văzut numărul cazurilor dublându-se în ultimele două săptămâni. Trebuie să reacţionăm acum pentru a evita o a doua izolare. Şi trebuie să reacţionăm acum nu doar pentru a atenua consecinţele sanitare atât cât este posibil, ci și pentru a diminua efectele negative asupra economiei şi a pieţei muncii”, a atenționat cancelarul.
Pentru o mai bună prevenire a transmiterii virusului, controalele polițiștilor se vor intensifica, a anunțat și ministrul de Interne, Karl Nehammer, citat de Agerpres.
Noile măsuri sunt luate în contextul în care Viena a fost inclusă pe lista zonelor de risc a Germaniei și Belgiei unde trebuie evitate călătoriile. De la aproximativ 100 de cazuri zilnice de Covid-19 înregistrate la începutul verii, Austria a raportat, joi, 780 de infectări zilnice, din care aproximativ jumătate în capitală. Bilanțul total al epidemiei în țară depășește 35.855 de cazuri de contaminare și 758 de decese.