Un vecin al lui Gheorghe Dincă a fost audiat azi la Poliția din Caracal. Anchetatorii încercă să afle dacă bărbatul are vreo legătură sau știe despre ororile pe care le-a făcut Dincă. A plecat de la sediul Poliției fără niciun comentariu.
La casa lui Dincă polițiștii și criminaliștii au stat aproape 6 ore. Timp în care ar mai fi ridicat probe pe care le vor cerceta.
Și mâine dimineață anchetatorii se vor întoarce pentru a relua cercetarea case și curții din Caracal, în prezența lui Gheorghe Dincă.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Astăzi e cea de-a opta zi de percheziții la casa ororilor. Doi bărbați, vecini ai lui Gheorghe Dincă au fost chemați la Poliția Caracal pentru a da cu subsemnatul.
La audieri a fost adus, din nou, prietenul la care s-a găsit al patrulea telefon mobil de pe care Dincă a sunat la familia Luizei. Pe de altă parte, procurorii DIICOT au continuat cercetările la Casa Groazei, în speranța că vor găsi noi probe, care să-i ajute să deslușească misterele disparițiilor celor două fete, Alexandra și Luiza.
În fața anchetatorilor au ajuns azi doi vecini de-ai lui Gheorghe Dincă. Oameni care-l mai ajutau la treburile gospodărești. Și prietenul lui Dincă, la care anchetatorii au găsit un al patrulea telefon, a fost chemat din nou.
Investigatorii au răscolit ieri casa lui Gheorghe Dincă din Caracal și au urcat în remorca unui tractor mai multe resturi strânse din curtea criminalului. Anchetatorii vor să curețe locul înainte de a începe săpăturile.
După o pauză de o zi anchetatorii iau în calcul și varianta ca imobilul să fie demolat bucată cu bucată. Propunerea a venit de la procurorul de caz Alina Albu de la DIICOT.
Vineri anchetatorii au ridicat saci de haine pentru expertiză, haine pe care s-au descoperit noi urme de sânge. Vecinilor lui Dincă le-au fost ridicate probe de salivă și amprente.
Răspunsul dat de Gheorghe Dincă la anchetă când a fost întrebat de ce a ucis
Avocatul Bogdan Alexandru crede că toate discuțiile pe care el le-a avut cu Gheorghe Dincă l-au făcut pe acesta să facă mărturii în cadrul anchetei.
„Pot să presupun că discuțiile purtate cu el sambătă și duminică (imediat după reținerea lui Gheorghe Dincă - n.n.) l-au determinat să recunoască o stare de fapt care rezulta din probe... La acel moment, nu erau suficiente probe în cazul primei fete, Luiza. Dânsul cred că a avut și mustrări de cunoștință", a declarat, la Digi24, Bogdan Alexandru.
Bogdan Alexandru spune că Gheorghe Dincă a fost întrebat de către anchetatori de ce a săvârșit crimele, iar răspunsul acestuia a fost ciudat.
„Nu-și poate explica ce s-a întâmplat cu el, a avut momente de furie în care pur și simplu nu a mai judecat”, a spus avocatul.