Membrii sindicatului afirmă că programul de pichetare al Federației SANITAS se continuă pentru că nu există motive concrete pentru care să suspende protestul.
"Programul de pichetări al Sanitas continuă, nu avem niciun motiv să renunţă la proteste", a declarat un lider de sindicat după discuţiile de la Guvern.
Vineri va fi pichetat sediul Ministerului Finanţelor Publice, urmând ca pe 19 octombrie să aibă loc un miting al membrilor SANITAS în Capitală. În funcţie de rezultatul acestor acţiuni, Consiliul Naţional SANITAS va decide asupra radicalizării viitoarelor proteste, inclusiv declanşarea grevei generale.
Sindicaliștii reclamă faptul că majorările promise de Guvern ar fi mult mai mici pentru că salariile vor fi reduse odată mutate contribuțiile sociale de la angajator la angajat.
„Împreună, sămbătă, duminică, luni, marți vom face în așa fel încât să nu-i pierdem pe niciunul dintre colegi. Și de-abia de acolo în sus vorbim despre altceva”, a precizat un membru al Federației SANITAS.
Şi Serviciile de Ambulanţă din toată ţara au declanşat o acţiune de protest la nivel naţional, pe maşini fiind puse afişe prin care se anunţă protestul iar angajaţii purtând panglici la piept. Reprezentanţii sindicatului Serviciilor de Ambulanţă susţin că salariile angajaţilor ar urma să scadă pentru că nu se mai pot acorda sporuri la nivelul stabilit de lege, acesta fiind principala nemulţumire. De asemenea, sindicaliştii cer şi înlocuirea integrală a parcului de ambulanţe.