„Ne-am luptat pentru finanțarea Programului Anghel Saligny și vă promit că-l vom duce până la capăt.
Luptăm pentru fiecare familie, luptăm pentru fiecare comunitate, luptăm pentru România. Dumneavoastră, aleșii locali, sunt primii care au grijă de familii și comunități. Ca președinte al României, mă voi asigura că veți primi respect.
În momentul în care PSD a decis să afecteze procesul democratic, mizele au crescut enorm.
Îi îndemn pe toți cetățenii cu drept de vot din R. Moldova, să meargă duminică să apere democrația și parcursul european.
Statul servește economia, nu economia servește statul. Liberalismul rămâne singura cale de dezvoltare a României. PNL este singurul aliat al sectorului privat. Noi suntem singurii care îi sprijinim.
Ca președinte voi merge în fiecare județ al țării. Primarii și aleșii locali vor fi partenerii mei. Primarilor trebuie să le fie recunoscută slujba în folosul comunităților.
Să nu ne trezim cu impozit progresiv cum vrea PSD și cu taxe care distrug mediul de afaceri și clasa de mijloc. Vrem o guvernare a PNL bazată pe investiții sau vrem cheltuieli populiste și risipă din bani publici cu PSD și AUR la butoane?
Florin Roman pune pe masă scenariul: Ilie Bolojan, posibil viitor premier din partea PNL
Singurul partid în jurul căruia se poate uni dreapta este Partidul Național Liberal. Veniți alături de noi, nu vă irosiți votul.
Misiunea mea este siguranța românilor. Partidul Național Liberal vine astăzi în fața națiunii cu un program pentru familie, comunitate și țară.
România trebuie să-și valorifice resursele și oportunitățile. Trebuie să investim strategic și inteligent în energie, agricultură, infrastructură, să repornim industriile și să atragem capital străin.
PNL se definește ca partid cu vocația guvernării pentru cetățenii României și își reafirmă identitatea de dreapta.
PNL va menține cota unică și va avea o guvernare orientată spre dezvoltarea investițiilor economice. Suprataxarea inhibă inițiativa și distruge firmele private. Pentru a scădea deficitul, PNL va întări disciplina financiară prin reforme instituționale și reducerea cheltuielilor statului.
Vom crea 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârșitul anului 2028. Vom crește salariul mediu net pe economie de la 5.000 de lei la 7.000 de lei până la finalul mandatului.
Susținem majorarea etapizată a contribuției la pilonul 2 de pensii de la 4,75% la 6%. Trebuie să spunem că numai datorită PNL avem astăzi cota unică și pilonul 2 de pensii. PSD a vrut să le desființeze. PSD a vorbit despre impozitul progresiv și despre naționalizarea pilonului doi. Așa că nu cred ce promite PSD azi când spune că nu va mări taxe.
Dacă binomul PSD-AUR va ajunge să pună mâna pe putere - adio cotă unică, adio bani din pilonul doi de pensii, adio microîntreprinderi.
Orientăm sistemul de învățământ către nevoile elevilor, iar prin învățământul dual conectăm școala la cerințele de pe piața muncii. Educația trebuie să producă nu doar competențe și abilități, ci și caractere, oameni liberi, pe picioarele lor! Niciun copil nu trebuie să rămână în afara școlii. Nicio comunitate nu trebuie lăsată în urmă. Vom include toate școlile în programul „Masă sănătoasă”.
Pentru tinerele familii, continuăm și susținem programele Prima Casă și Noua Casă. De-a lungul anilor, aceste programe au oferit stabilitate și siguranță pentru aproape 300.000 de familii, care au reușit să obțină locuințe proprii prin sprijin guvernamental.
Investim în sistemul public de sănătate, pentru ca fiecare român să aibă acces la servicii medicale de calitate. În următorii patru ani vom finaliza modernizarea a 50 de spitale prin PNRR și fonduri europene și vom construi noi baze de tratament. Un ministru liberal al sănătății va actualiza lista de medicamente compensate de două ori pe an.
Unul din obiectivele majore ale PNL este independența energetică a României. Prin construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, România va deveni un mare producător de electricitate și de securitate energetică în regiune. Prin dezvoltarea exploatării gazului la Marea Neagră vom asigura consumul României pentru zeci de ani. Asta va conduce la facturi mai mici la energie pentru oameni.
Vom da în trafic încă 1200 de kilometri noi de autostradă și drum expres până la finalul lui 2028. Vom dezvolta portul Constanța ca punct strategic și vom construi un nou terminal la Aeroportul Otopeni.
Ne propunem un program ambițios de împădurire și extindere a zonelor verzi. 60.000 de hectare noi până în 2030 vor deveni o barieră împotriva schimbărilor climatice.
Proiectul cel mai important al României viitorului este aderarea la OCDE. Cu PNL la guvernare, România poate deveni, în următorii ani, membru OCDE și să se alăture, astfel, celor mai puternice economii ale lumii. OCDE ajută guvernele pentru a crește prosperitatea și pentru a lupta împotriva sărăciei. Pentru noi, miza aderării la OCDE este finalizarea procesului de modernizare a României.
Viitorul economiei românești și bunăstarea clasei de mijloc sunt pe buletinul de vot. Supraviețuirea microîntreprinderilor și a pilonului 2 de pensii sunt, de asemenea, pe buletinul de vot. Libertatea și siguranța noastră sunt pe buletinul de vot. Apărăm alegerea pentru drumul european și euroatlantic, pentru viitorul democrației românești.
Din toate aceste motive, pentru familie, comunitate, țară, opțiunea firească este Partidul Național Liberal. Chem alături de PNL pe toți românii”, a spus Nicolae Ciucă în cadrul discursului său.