„Ziua de 14 iulie are o rezonanţă deosebită pentru cetăţenii francezi şi pentru toate naţiunile libere şi democratice, care rămân ataşate principiilor Libertăţii, Egalităţii şi Fraternităţii. Pentru România semnificaţia este cu atât mai puternică. Alianţa solidă care leagă ţările noastre are ca fundament o prietenie ce durează de secole, izvorâtă din rolul Franţei şi al francezilor în formarea statutului român, dar şi de contribuţia în arte, ştiinţe, economie a românilor care au ales ca Franţa să fie a doua lor patrie.
Astăzi, relaţia noastră bilaterală este la cel mai important nivel din ultimele trei decenii, de când ţările noastre împărtăşesc iar aceleaşi valori şi principii. Parteneriatul Strategic, performanţa deosebită a Preşedinţiei franceze a Consiliului UE, componenta economică sunt argumente pentru a face şi mai puternică prietenia şi colaborarea noastră", a scris Nicolae Ciucă, joi, într-o postare pe pagina de Facebook a Guvernului.
Premierul şi-a încheiat mesajul cu o urare de la mulţi ani pentru francezi de Ziua Naţională şi pentru trăinicia prieteniei strategice dintre cele două ţări.
„Bonne Fete Nationale! ! Vive notre amitie strategique et notre Europe de la solidarite et de la cohesion!", a mai transmis premierul Ciucă.