„Începem anul 2023 cu un buget realist, echilibrat între sprijinul oferit economiei și protejarea populației.
„Prin bugetul care a primit astăzi votul final în Parlament continuăm programele de susținere economică, investițiile private și publice. Menținem locurile de muncă și protejăm cetățenii de efectele creșterii prețurilor. Venim cu noi măsuri de susținere a persoanelor vulnerabile, cele mai afectate de creșterea inflației.
Pachetul de măsuri de plafonare și compensare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale va continua să protejeze cetățenii și economia de creșterea prețurilor și de efectele crizei energetice.
Prioritățile de finanțare sunt în acord cu noile provocări regionale și europene. Alocăm fondurile necesare pentru proiectele de modernizare și dezvoltare, pentru continuarea reformelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Anul viitor, investițiile vor beneficia de un buget istoric – peste 112 miliarde lei, reprezentând aproximativ 7,22% în Produsul Intern Brut. Asigurăm în continuare acces la finanțare economiei românești, așa cum am făcut și în acest an, prin ajutoare de stat și programe care se adresează atât marilor investitori, cât și IMM-urilor.
Așa cum am făcut de la preluarea mandatului, protejăm cetățenii, îndeosebi pe cei vulnerabili, pentru a limita impactul scăderii puterii de cumpărare. Majorăm salariul minim pe economie, pensiile și toate drepturile sociale, continuăm măsurile de sprijin.
Bugetul național pentru anul viitor are rolul să asigure evoluția societății românești pe o direcție cât mai favorabilă, în beneficiul cetățenilor și al economiei”, a transmis Nicolae Ciucă.