„Acele persoane din sectoarele esențiale să fie vaccinate, iar cei care au legături cu acele sectoare să fie testați săptămânal. Ne gândim la vaccinare sau testare. Acestea sunt opiniile pe care eu, ca și consilier onorific, le promovez la nivelul primului ministru”, a declarat Nelu Tătaru, marți.
Acesta a precizat că persoanele care nu se vaccinează sau care nu se testează săptămânal și reprezintă un pericol ar trebui să nu mai fie primite la locul de muncă: „În măsura în care reprezintă un pericol, având în vedere și situația din localitatea respectivă, factorii care pot duce la o transmitere în comunitatea respectivă, putem să ne gândim și la acest lucru. Trebuie să înțelegem că binele sau beneficiul comun este mai important decât binele individual”.