Jessica și Aaron sunt din Massachusetts, SUA. S-au cunoscut undeva în 2007, prin intermediul prietenilor. S-au văzut, s-au plăcut și și-au dat seama că sunt făcuți unul pentru celălalt. Simțeau că se completau, așa că au început o frumoasă poveste de dragoste.
"Cred că ne completăm. Suntem în echilibru perfect", a spus Aaron, pentru presa locală.
"Din prima clipă mi-am dat seama că este diferit. Era respectuos și mă făcea să râd tot timpul. Încă mă face să râd... Din prima zi, ne-am dat seama că eram făcuți unul pentru celălalt", a spus Jessica.
După câțiva ani, cei doi s-au căsătorit. Încă din primele zile ale căsniciei, cei doi și-au dat seama că între ei există o legătură cu totul și cu totul specială. Ceva îi lega dinainte de a-și uni destinele în fața preotului.
Cei doi au aflat că au în comun nu numai data nașterii, ci și spitalul unde au fost aduși pe lume. Ce-i drept, la câteva ore distanță unul de altul.
La o reuniune de familie, bunica le-a adus mai multe articole din ziarele vremii. Atunci, la maternitatea lor se născuseră doar doi copii, un băiat și o fată. După ce au studiat cu atenție pozele, și-au dat seama că într-o fotografie erau amândoi bebelușii, unul lângă celălalt.
Ulterior, părinții lor și-au adus aminte că s-au mai întâlnit. Era în ziua în care mamele și-au adus pe lume copiii.
"Părinții noștri au fost extrem de amuzați de situație. E clar că aici a fost mâna sorții", a mai spus Jessica.
VEZI, în GALERIA FOTO atașată acestui articol, imagini de la nunta celor doi.
Născuți în aceeași zi, în același spital. După nuntă, bunica spune secretul teribil. A urmat șocul
![Născuți în aceeași zi, în același spital. După nuntă, bunica spune secretul teribil. A urmat șocul](https://media.realitatea.net/multimedia/image/201904/w728/bebelusi_acelasi_spital_nunta_7_53141300.jpg)
![Născuți în aceeași zi, în același spital. Într-o zi, bunica le spune secretul teribil. A urmat șocul](https://media.realitatea.net/multimedia/image/201904/w728/bebelusi-acelasi-spital-nunta-1_87533900.jpg)
![Născuți în aceeași zi, în același spital. Într-o zi, bunica le spune secretul teribil. A urmat șocul](https://media.realitatea.net/multimedia/image/201904/w728/bebelusi-acelasi-spital-nunta-2_24127400.jpg)
![Născuți în aceeași zi, în același spital. Într-o zi, bunica le spune secretul teribil. A urmat șocul](https://media.realitatea.net/multimedia/image/201904/w728/bebelusi-acelasi-spital-nunta-3_73345600.jpg)
![Născuți în aceeași zi, în același spital. Într-o zi, bunica le spune secretul teribil. A urmat șocul](https://media.realitatea.net/multimedia/image/201904/w728/bebelusi-acelasi-spital-nunta-4_14533200.jpg)
![Născuți în aceeași zi, în același spital. Într-o zi, bunica le spune secretul teribil. A urmat șocul](https://media.realitatea.net/multimedia/image/201904/w728/bebelusi-acelasi-spital-nunta-5_60432500.jpg)
![Născuți în aceeași zi, în același spital. Într-o zi, bunica le spune secretul teribil. A urmat șocul](https://media.realitatea.net/multimedia/image/201904/w728/bebelusi-acelasi-spital-nunta-6_93067300.jpg)
![Născuți în aceeași zi, în același spital. Într-o zi, bunica le spune secretul teribil. A urmat șocul](https://media.realitatea.net/multimedia/image/201904/w728/bebelusi-acelasi-spital-nunta-8_38315400.jpg)
![Născuți în aceeași zi, în același spital. Într-o zi, bunica le spune secretul teribil. A urmat șocul](https://media.realitatea.net/multimedia/image/201904/w728/bebelusi-acelasi-spital-nunta-9_81145400.jpg)