Propunerea privind ridicarea carantinei a fost făcută de DSP, dar INSP a recomandat prelungirea măsurii. În CJSU au fost însă 30 de voturi ”pentru” și cinci ”împotrivă”.
”În cadrul CJSU Timiş nu s-a aprobat prelungirea măsurii de carantinare zonală, fiind exprimate 5 voturi pentru, 30 împotrivă şi 3 abţineri. De această dată am votat împotriva prelungirii măsurii de carantinare zonală, însuşindu-mi propunerea DSP Timiş, considerând că măsurile restrictive stabilite recent la nivel naţional pot fi suficiente în contextul actual, în aceste localităţi, dacă vor fi respectate de către cetăţeni. Efectele carantinei se vor vedea cel mai probabil şi în următoarele zile, deoarece este cunoscut că efectele unei măsuri de carantinare se văd în timp”, a declarat prefectul de Timiş, Zoltan Nemeth.
Ridicarea carantinei are loc în contextul în care rata de infectare din Timișoara, de 7,64 cazuri la mia de locuitori, este mai mare decât atunci când a fost impusă măsura.
Prefectul a subliniat însă că ”trendul ascendent de la momentul intrării în carantină a fost mult încetinit.”
”Am ajuns pe un trend descrescător, fiind printre puţinele judeţe din ţară în această situaţie, în condiţiile în care la nivel naţional a crescut mult numărul de cazuri de la data instituirii măsurii carantinării zonale pentru municipiul Timişoara şi cele 4 localităţi. În acest context, de mâine, 01.04.2021, începând cu ora 00:00, se ridică măsura carantinării zonele pe municipiul Timişoara şi comunele Ghiroda, Moşniţa Nouă, Dumbrăviţa şi Giroc”, a explicat acesta.
Programul cu publicul al operatorilor economici va fi între 05:00 şi 18:00, pe toată durata săptămânii, iar după ora 20:00 se poate circula doar pentru excepţiile prevăzute în Hotărârea de Guvern.
”În situaţia în care incidenţa cumulată la 14 zile devine mai mică sau egală cu 7/1000 de locuitori, se va reduce programul cu publicul al operatorilor economici doar vineri, sâmbătă şi duminică la ora 18:00 şi se va menţine pentru aceste zile ora 20:00 ca oră limită pentru circulaţia fără declaraţie sau adeverinţă. În zilele de luni – joi, în situaţia în care incidenţa cumulată la 14 zile devine mai mică sau egală cu 7/1000 de locuitori, programul operatorilor economici se va prelungi până la ora 21:00, iar ora limită pentru circulaţia fără adeverinţă sau declaraţie va fi ora 22:00. Am speranţa că timişorenii şi timişenii vor respecta restricţiile stabilite la nivel naţional şi că vom putea continua scăderea ratei de infectare şi fără prelungirea măsurii de carantinare. Organele abilitate vor verifica respectarea măsurilor în interiorul localităţilor, astfel că ridicarea carantinei nu poate conduce la o nerespectare a regulilor”, a mai declarat Nemeth, potrivit hotnews.
Prefectul a atras atenția că sistemul medical este supus unor presiuni foarte mari şi a făcut apel la populaţie să respecte măsurile, să se protejeze şi să se vaccineze.
Reamintim că, în urmă cu aproape două săptămâni, decizia privind carantinarea municipiului s-a transformat într-un scandal. Atunci, decizia locală privind ridicarea măsurii a fost anulată de șeful DSU, Raed Arafat. Ulterior, autoritățile locale au contestat decizia în justiție, iar Curtea de Apel București le-a dat câștig de cauză. Arafat a anunțat apoi că va depune recurs împotriva deciziei instanței.