Medicii rezidenți, medicii dentiști rezidenți și farmaciștii rezidenți vor încasa bursa de rezidențiat până la data de 1 martie 2018, atunci când vor beneficia de salariul de bază reglementat la nivelul anului 2022, conform prevederilor Ordonanței 1/2017.
"Începând cu martie 2018, salariile de bază ale medicilor rezidenți vor crește semnificativ, între 151% și 287%, în funcție de specialitate și anul de pregătire", a declarat ministrul Sănătății, Florian Bodog, potrivit sursei citate.
Conform MS, un medic rezident de anul I, care în prezent are un salariu brut de 1.985 lei, va avea un salariu brut de 5.700 lei, creșterea fiind de 287%.
Salariul unui medic rezident anul VI va ajunge la cuantumul de 7.900 lei de la 3.262 cât este în prezent, cu o creștere de 242%. Medicii rezidenți de anul II vor beneficia de un salariu brut de 6.100 lei după ce anul acesta au primit de 2.361 lei iar cei de anul III vor încasa 6.700 lei brut cu 254% mai mult ca în acest an.
"Menționăm că la salariul brut medicii rezidenți pot obține venituri și din gărzile efectuate. Conform Ordonanței 18/2009, medicii rezidenți pot fi incluși, la cerere, în linia de gardă (cu excepția liniei I de gardă) în specialitatea în care își efectuează rezidențiatul", se arată în comunicat.
Tot începând cu anul 2018, medicii rezidenți vor beneficia de norma de hrană, care înlocuiește tichetele de masă, conform legislației în vigoare, în cuantum de două salarii minime brute pe an.