Sezonul 2020 a debutat pe 8 martie în Qatar, unde s-au disputat numai cursele de la clasele Moto2 şi Moto3, dar apoi celelalte Mari Premii au fost anulate sau amânate. Următoarea cursă din calendar care nu a fost încă amânată este Marele Premiu al Italiei din 31 mai, dar din cauza situaţiei disperate din peninsulă, cu peste 119.000 cazuri pozitive la virusul COVID-19 şi peste 14.600 decese, acesta va fi amânat cu certitudine,scrie Agerpres.
Italia şi Spania, care furnizează majoritatea piloţilor din Campinatul mondial de motociclism viteză, sunt ţările europene cel mai afectate de pandemia de coronavirus.
''Prin intermediul Asociaţiei internaţionale a echipelor de competiţie (IRTA), echipele independente din MotoGP vor primi fiecare în avans plăţi considerabile pentru lunile aprilie, mai şi iunie, indiferent dacă activitatea se reia sau nu. Acest lucru va garanta bunăstarea economică a echipele independente şi a personalului lor, precum şi pentru a asigura subzistenţa lor pentru viitor'', se arată într-un comunicat al MotoGP. MotoGP a precizat că IRTA a efectuat deja plăţi către toate echipele din Moto2 şi Moto3.