Atunci când hainele nu miros a balsam, în primă instanță, principalul vinovat este considerat chiar produsul folosit, iar gospodinele au tendința de a-l schimba. De regulă, problema persistă chiar și după schimbarea balsamului, iar asta înseamnă că nu produsul în sine este vinovat.
Dacă și tu te-ai confruntat cu această problemă, trebuie să știi că balsamul se folosește în anumite cantități. Dozarea lui corectă poate face diferența între haine frumos mirositoare și haine care nu au deloc miros. Dacă pui prea puțin balsam, s-ar putea ca mirosului lui să nu se resimtă.
În cazul în care pui prea mult, acesta poare duce la acumularea de reziduuri care împiedică eliberarea mirosului. Tocmai de aceea, pentru ca mirosului să se resimtă uniform, este recomandat să respecți informațiile de pe ambalajul balsamului.
De asemenea, nu doar dozarea balsamului face diferența în astfel de cazuri, ci și programul de spălare selectat. Dacă obișnuiești să folosești un program de spălare la temperaturi ridicate sau cu clădiri multiple, atunci trebuie să știi că mirosul balsamului va fi diluat.
Mai mult, mirosul balsamului poate fi anulat de depunerile de calcar din mașina de spălat. În timp, calcarul apare în compartimentele pentru balsam și detergent. Acesta nu doar că împiedică distribuirea balsamului, dar schimbă și compoziția apei, ceea ce înseamnă că eficacitatea balsamului va fi mult mai redusă.
Atenție! Dacă îți dorești ca hainele tale să miroasă a balsam, atunci trebuie să alegi cu grijă detergentul. Uneori, dacă folosești detergent agresiv, acesta aproape că neutralizează acțiunea balsamului. La fel de importantă este și apa, iar dacă știi că apa este ”dură”, poți folosi un balsam special sau poți opta pentru un dedurizator pentru apă.
Totodată, nu trebuie să uiți nici de cantitatea de haine pe care decizi să o speli la un singur ciclu. Dacă obișnuiești să încarci cuva mașinii, atunci trebuie să știi că apa și produsele folosite nu se vor distribui uniform, ceea ce înseamnă că nici hainele nu vor mirosi așa cum te aștepți.