Principalul lor obiectiv în Europa este de a crea o ameninţare permanentă la adresa ţării noastre, a declarat secretarul adjunct al Consiliului, Mihail Popov, pentru ziarul Rossiiskaia Gazeta, unul din mijloacele de propagandă ale Kremlinului, pe fondul acuzaţiilor Occidentului cu privire la un atac iminent asupra Ucrainei, la graniţele căreia Rusia a comasat de mai mult timp peste 100.000 de militari, relatează EFE, citată de Agerpres.
SUA au format în Europa un grup considerabil de trupe americane, care depăşeşte 60.000 de soldaţi, 200 de tancuri şi aproximativ 150 de avioane de luptă, a afirmat politicianul rus.
În ultimii şapte ani, mai susţine el, s-a produs o creştere considerabilă de trupe americane în Europa, al căror număr a crescut cu 30%, iar al vehiculelor blindate de patru ori.
Din 2014, Pentagonul derulează programul antirusesc „Containment of aggression in Europe (Descurajarea agresiunii în Europa) în care investeşte anual între 4.000 şi 5.000 de milioane de dolari din bugetul SUA, a indicat el.
Popov a mai declarat în interviu că SUA şi-au înmulţit zborurile aviaţiei strategice şi avioanelor spion în vecinătatea graniţei Rusiei, în timp ce NATO comite provocări în Marea Neagră.
Nu putem să nu subliniem intensificarea considerabilă a activităţii forţelor armate ale SUA în direcţia vestică. Numai anul trecut, numărul zborurilor efectuate de bombardiere americane de-a lungul graniţei noastre a crescut cu 40%, susţine acelaşi responsabil rus.
Secretarul adjunct al Consiliului Securităţii Rusiei a denunţat de asemenea creşterea aproape dublă a zborurilor avioanelor spion, cu singurul scop de a studia posibilităţile de încălcare a zonelor ruse de acces restricţionat, mai ales în regiunea Kaliningrad şi Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Moscova în 2014.
În acelaşi timp, susţine el, navele NATO continuă să comită provocări în Marea Neagră, făcând referire la incidentul din iunie 2021 implicând distrugătorul britanic Defender, care s-a apropiat de Crimeea.
Popov a declarat şi că Washingtonul îşi menţine armele nucleare tactice în stare de pregătire, în afară de creşterea capacităţilor segmentului european al sistemului global de apărare antirachetă al SUA.
Înaltul responsabil rus a denunţat totodată intensificarea activităţilor militare americane în Arctica, cu desfăşurarea unor distrugătoare în Marea Barents, construirea a trei noi spărgătoare de gheaţă grele şi crearea unei viitoare divizii arctice.
SUA caută să pună la îndoială drepturile legitime ale Rusiei în Arctica, să obţină acces nelimitat la resursele regiunii şi la ruta maritimă nordică, a concluzionat Popov, în contextul în care Occidentul acuză Rusia de promovarea unei politici neoimperiale.