În urmă cu câteva săptămâni, Mohammad Murad a spus în cadrul unei conferinţe de presă ca va candida pentru postul de primar al Constanţei. Având ca punct de plecare această declaraţie, o publicaţie din oraşul de la malul mării i-a solicitat un interviu omului de afaceri.
Ce v-a determinat să luați decizia de a candida la Primăria Constanța?
M.M: „Pe litoral și în Constanţa sunt prezent încă din 1994. M-am legat foarte mult de acest oraș minunat și mă simt mai mult constănțean decât libanez. Am muncit cu perseverență maximă ca să îmi asigur familia și am ținut cont de tot ce este în jurul meu.
Cred că trebuie să ne implicăm cu toții pentru a face din Constanța un oraș prosper cu multe posibilități și să îl dezvoltăm astfel încât acesta să revină unde i-a fost locul în economia națională. Este foarte important să fim în stare să înțelegem o formulă prin care să fim de folos comunității și să nu folosim funcțiile în interes personal. Sunt convins că este foarte mult de făcut aici. Privind cu admirație Clujul, Oradea și chiar Suceava, am observat cum Constanța a rămas un oraș căruia inima îi bate din ce în ce mai puțin. Mulți prieteni și chiar și familia au încercat să mă convingă să nu candidez, iar răspunsul meu a fost întotdeauna: „dacă nu ne implicam, cine aduce schimbarea și cine aduce soluții astfel încât visul fiecărui constănțean sa nu fie doar plecarea din oraș”.
Constanța merită mai mult și are un potențial enorm. Are oameni de valoare, are istorie, are cultura proprie, fiind capitala Dobrogei, iar toate aceste aspecte nu au fost luate în seamă de ani de zile. Mă simt în stare sa fac o schimbare majora și voi concura cu cele mai importante orașe de pe malului Mării Negre.
Nu am o agendă proprie. Agenda mea este cea a cetățeanului de rand, a pensionarului, a studentului, a angajatului. Cel mai important lucru este să cunoaștem problemele cetățeanului de rand, să ne aflăm între oameni, să înlocuim durerile cu bucuriile și pesimismul cu optimismul, să dăm fiecărei persoane șansa de a se afirma, să lucrăm cu toți mână în mână pentru un oraș cu atâta istorie, bogăție și un potențial enorm de dezvoltare. Nu este o provocare pentru mine, nu mă gândesc să îmi asigur un câștig, ci o văd mai mult ca pe o obligație față de un oraș care m-a primit și m-a ajutat să fiu ceea ce sunt acum.”
Puteţi citi mai multe din acest interviu pe ct100.ro.