Proiectul care stabileşte că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, unei persoane străine care este căsătorită şi convieţuieşte în afara graniţelor cu un cetăţean român, de cel puţin 10 ani, a fost adoptat şi amendat, marţi, în plenul Senat, ca primă Cameră sesizată.
Amendamentul a fost propus de senatorul PSD Robert Cazanciuc, adoptat de Comisia juridică şi însuşit de plenul Senatului.
Acesta a menţionat că legislaţia actuală prevede ca pentru acordarea cetăţeniei cetăţeanului străin căsătorit cu un român/româncă trebuie să locuiască cel puţin cinci ani în România, ceea ce constituie, în opinia senatorului, "o barieră" şi şi-a exprimat speranţa ca aceasta să fie depăşită.
Actul normativ mai prevede măsuri necesare pentru dobândirea cetăţeniei române şi norme care să împiedice obţinerea în mod fraudulos a acesteia, prin introducerea unor verificări biometrice.
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române 21/1991, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor cu rol decizional.