Moaștele Sf. Stelian au fost incluse în programul hramului Catedralei Patriarhale pentru a marca Anul omagial al pastorației părinților și copiilor.
Raclele cu sfinte moaște vor fi protejate cu un material care va permite igienizarea după fiecare închinător.
Părintele Aurel Mihai, Vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a declarat la Radio Trinitas că aceasta nu înseamnă o slăbire a încrederii în puterea tămăduitoare a sfinților, ci ține de crearea unui climat de siguranță sanitară, în bună înțelegere cu autoritățile, scrie basilica.ro.
Moaștele Sf. Stelian provin de la Parohia Sf. Stelian Lucaci, din Sectorul 3 al Capitalei, care le deține încă din 1736. Hramul originar al bisericii este același ca cel al Catedralei Patriarhale: Sfinții Împărați Constantin și Elena.
Totuși, Pelerinajul de Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, încă este incert, după ce premierul Ludovic Orban a declarat vineri că Guvernul nu a stabilit deocamdată nimic în privința desfășurării și așteaptă punctul de vedere al specialiștilor. În același timp, Patriarhia Română a transmis deja de joi, public, regulile ce trebuie respectate de cei care vor veni la sărbătorirea Sf. Dimitrie cel Nou de duminică, 25 octombrie, până marți, 27 octombrie.
Pelerinajul de Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, va avea loc, de duminică până marți, însă în cadrul unui program strict, condițiile impuse de pandemie, potrivit anunțului Patriarhiei Române. Potrivit unui protocol încheiat de municipalitate cu Patriarhia și semnat de Gabriela Firea, încă primar în exercițiu, la eveniment vor putea participa doar credincioşii din capitală.
Anul acesta, maximum 200 de credincioși pot lua parte la slujbele oficiate la altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală. Închinarea la moaște se va face în aer liber, iar accesul în catedrală va fi limitat. În interiorul sfântului locaș se vor face periodic dezinfectări prin metoda nebulizării.
Pot participa doar pelerini din București, dar toate slujbele vor fi transmise live la Radio Trinitas, Trinitas TV și pe rețelele de socializare ale acestora.