Bărbatul, de 48 de ani, lucra la etajul 3 al unui bloc din complexul imobiliar River's Towers aflat în construcții. Potrivit primelor informații, într-un moment de neatenție s-a dezechilibrat și a căzut în gol. Din nefericire, incidentul s-a dovedit a fi mortal, iar polițiștii au deschis dosar penal pentru moarte suspectă.
La fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Iași care a încercat să resusciteze victima, însă fără succes, medicii declarând în cele din urmă decesul. De asemenea, un echipaj de poliție ajuns în zonă a demarat o anchetă în acest caz.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
"Apelul prin 112 a fost făcut la oră 8.55, prin care am fost solicitați să intervenim pe bulevardul Mangeron, în zonă Sălii Sporturilor din Grădinări. A fost dirijat de urgență un echipaj medical de urgență cu medic tip C2, care odată ajunși la locul solicitării au găsit un pacient lângă un bloc aflat în construcție. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, căzut de la înălțime, se află în stop cardio respirator fără indicație de resuscitare, având leziuni incompatibile cu viață. Acesta prezența traumatism cranian sever cu fracturi multiple ale cutiei craniene și fractură de coloană cervicală. S-a constatat decesul la oră 9:15, iar echipajul de poliție face cercetări în acest caz", a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Iași, Pralea Nicolai, potrivit bzi.ro.