Cei doi au fost găsiți morți într-un salon de tatuaje din orașul Canterbury. Anchetatorii au considerat moartea femeii de 35 de ani suspectă, potrivit Kent Live.
Cei doi lucrau la un studio de tatuaje și piercing-uri foarte popular în Canterbury. Potrivit presei locale, locuiau de câțiva ani în oraș și aveau un fiu împreună.
După descoperirea celor două cadavre, cel puțin opt mașini de poliție au ajuns în fața salonului, iar un elicopter a survolat zona.
Circumstanțele morții celor doi români sunt în curs de investigare, dar poliția din Kent a spus că „ofițerii nu caută pe nimeni în legătură cu cazul”, dând de înțeles că a fost o crimă urmată de sinucidere.
„La ora 17.19, luni, 11 aprilie 2022, ofițerii s-au deplasat la o adresă din Lower Bridge Street, unde un bărbat de 54 de ani și o femeie de 35 de ani, care se cunoșteau, au fost declarați decedați la fața locului. Ancheta privind circumstanțele în care s-au produs decesele este în desfășurare. Cu toate acestea, ofițerii nu caută în prezent pe nimeni în legătură cu ancheta”, a declarat un purtător de cuvând al poliției.