Fostul prim-procuror al Parchetului Gheorgheni Majeczki Izabella a negat, luni, la primul termen de judecată al dosarului, că ar fi pretins şi ar fi primit, prin intermediar, două vaci, trei oi şi doi miei, în valoare de aproximativ 10.000 lei, pentru a dispune o soluţie favorabilă într-un dosar în care două persoane erau cercetate pentru fapte de violenţă.
Ea a spus că a instrumentat în 2011 un dosar penal referitor la o bătaie, în care au fost cercetaţi Bajko Sandor senior, Bajko Sandor junior şi Godfert Matei Adrian - unii dintre denunţătorii săi - însă soluţia pe care a dat-o, de scoatere de sub urmărire penală a primului, întrucât nu existau probe împotriva lui, şi de trimitere în judecată a celorlalţi, "nu a fost influenţată în niciun fel".
Curtea de Apel Târgu Mureş a decis, luni, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu interdicţia de a părăsi ţara în cazul lui Majeczki, aşa cum a făcut şi în decembrie 2013. Atunci, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins decizia instanţei şi a hotărât ca Majeczki să rămână în arest. Hotărârea de luni a Curţii de Apel Târgu Mureş nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în 24 de ore de la comunicare.
Un nou termen în proces a fost fixat pentru 21 februarie, când vor fi audiaţi Sandor Pongracz şi concubinul procuroarei, Toma Carol Szabo, pentru complicitate la luare de mită, iar ultimul şi pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis-o în judecată pe Izabella Majeczki pentru două infracţiuni de luare de mită şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În acelaşi dosar vor mai fi judecaţi Sandor Pongracz şi concubinul procuroarei, Toma Carol Szabo, pentru complicitate la luare de mită, iar ultimul şi pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Procurorii au arătat, în actul de sesizare a instanţei, că în cursul anului 2011, în comuna Ditrău, judeţul Harghita, procurorul Izabella Majeczki, prin intermediul concubinului ei, Toma Carol Szabo, a pretins şi a primit de la o persoană, denunţătoare în cauză, în mai multe tranşe, două vaci, trei oi şi doi miei.
Procuroarea a promis, în schimbul animalelor primite, că va adopta o soluţie favorabilă denunţătorului şi fiul acestuia, care erau cercetaţi "pentru fapte de violenţă fizică comise faţă de alte două persoane, în cadrul unui dosar penal în care supravegherea urmăririi penale era efectuată de aceasta".
"Inculpatul Szabo Toma Carol, în cursul anului 2011, în calitate de intermediar al inculpatei Majecki Izabella, a pretins şi a primit pentru aceasta, de la denunţător, în mai multe tranşe, două vaci, trei oi şi doi miei, în schimbul promisiunii că va fi adoptată de către inculpată o soluţie favorabilă în dosarul în care era cercetat", preciza DNA.
Procurorii o acuză pe Izabella Majeczki că l-ar fi determinat, coordonat şi ajutat pe concubinul ei să contrafacă, în 14 august 2013, un înscris în care acesta a consemnat că a remis 3.000 de lei denunţătorului, pentru diferenţa de valoarea a unor mărfuri date şi primite.
"Totodată, inculpata Majeczki Izabella, în perioada 26 august-septembrie 2013, i-a solicitat inculpatului Sandor Pongracz ca acesta să faciliteze obţinerea de către societatea deţinută de concubinul ei a unei lucrări de construcţie, iar la data de 26 august 2013, a primit de la acest inculpat o sacoşă ce conţinea produse alimentare, în schimbul ajutorului promis de prim-procuror în legătură cu un dosar penal în care o firmă administrată de Sandor Pongracz formulase sesizarea", au mai scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în 8 noiembrie, suspendarea din magistratură a prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Gheorgheni, Izabella Majeczki. Decizia a venit după ce Majeczki a fost iniţial reţinută de DNA şi apoi arestată preventiv.