Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, care a afirmat că instanţa a respins contestaţiile pe care cei cinci inculpaţi le înaintaseră, la rândul lor, împotriva hotărârii Tribunalului Alba. Totodată, instanţa a anunţat Poliţia Judeţeană Hunedoara pentru a pune în executare măsura arestului la domiciliu.
Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, vicepreşedintele CJ Tiberiu Balint, ginerele lui Moloţ, Roberto Patrik Venter, şi oamenii de afaceri Vasile Axinte şi Emanoil Milică Pup au fost reţinuţi, în 3 decembrie, pentru fapte de corupţie.
A doua zi, Tribunalul Alba a decis ca aceştia să fie cercetaţi sub control judiciar până în 15 februarie, însă decizia nu era definitivă.
Potrivit procurorilor DNA, Moloţ este acuzat de trafic de influenţă, în formă continuată (2 acte materiale), luare de mită, în formă continuată (21 acte materiale), luare de mită, luare de mită, în formă continuată (3 acte materiale), folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, spălare de bani, în forma instigării (2 infracţiuni), conflict de interese şi deţinerea fără drept a unui document ce conţine informaţii secrete de stat.
Mai multe pe Mediafax.