Surse din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara au declarat corespondentului Mediafax că miercuri seară actorul Mircea Albulescu a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe cord, echipa de medici care l-a operat pe actor fiind condusă de profesorul Marian Gaşpar, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă.
În timpul intervenţiei, lui Mircea Albulescu i-au fost făcute trei bypass-uri, întrucât în urma analizelor amănunţite s-a impus această operaţie, mai ales că actorul avea montat un stimulator cardiac, mai spun sursele citate.
În prezent, actorul este internat la Secţia de Terapie Intensivă.
Anterior, purtătorul de cuvânt al Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara, medicul Alina Lupu, declara că actorul este ”stabil, conştient şi cooperant” şi va mai rămâne internat o perioadă.
Potrivit medicilor de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, actorul Mircea Albulescu a fost supus şi unei coronarografii, în cursul zilei de marţi, procedură de diagnostic care permite verificarea condiţiei arterelor coronare.
În noaptea de luni spre marţi, actorul Mircea Albulescu s-a prezentat la Serviciul de Urgenţe al Spitalului Judeţean din Timişoara, acuzând dureri în zona pieptului. Medicii de aici l-au transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare din municipiu, unde a fost internat.