"O să mai avem discuţii şi mâine cu cei de la Sanitas pentru că lucrurile trebuie clarificate. Precum aţi văzut, aceste salarii nu sunt salarii mici. Atâta vreme cât nu există scăderi de venituri, nu cred că sunt motive pentru grevă generală. Ar fi cred că o ipocrizie din partea celor de la Sanitas să declanşeze greva. Dar eu cred că putem discuta şi putem găsi soluţii pentru toate problemele. Eu consider că a declara că faci grevă în condiţiile unor venituri care au crescut nu cred că este un motiv real. Mie îmi pare rău că au ajuns la aceste discuţii înainte de întâlnirea noastră de mâine pentru că noi mâine mai aveam programată o discuţie. Nu am înţeles de ce s-a stabilit un calendar al pichetărilor, al grevelor pentru că nu am discutat efectiv pe fiecare categorie în parte", a susţinut ministrul.
Sorina Pintea a susţinut că salariile medicilor au crescut de la 1 martie, la fel şi veniturile nete.
"Am avut discuţii şi cu ministrul Finanţelor pe aceste subiecte şi totuşi trebuie să înţelegem că statul român poate oferi astăzi un nivel de 30% al sporurilor în sănătate la nivel de ordonator principal de credite. Dar să nu uităm că se pot acorda sporuri şi din veniturile proprii ale spitalelor. Veniturile nete nu scad. Veniturile nete cresc. Pentru personalul TESA se menţin sporurile pe care le avem în ianuarie 2018", a spus Pintea.
Potrivit Agerpres, Sorina Pintea a dat câteva exemple privind veniturile nete ale medicilor şi asistenţilor medicali.
"Pot să vă dau şi nişte exemple concrete. Pe sume nete, veniturile nete. Inclusiv cu aceste sporuri pe care le aplicăm. Medic primar într-o unitate clinică pe medicină internă care beneficiază de un spor de 15%. În decembrie 2017 avea 7.650 lei cu o medie a gărzilor pe lună, în martie 2018 - 12.481 de lei. Cu spor. Un medic primar de anatomie patologică, în decembrie 2017 avea 13.249 de lei, în martie 2018 - 12.891 de lei. Un asistent medical principal - unităţi clinice medicină internă unde sporurile sunt cele mai mici - 15% - în decembrie 2017 - 3.111 lei , în martie 2018 - 3.919 lei. Un asistent medical principal terapie intensivă gradaţia 5 acolo unde sporurile sunt mai mari - de la 4.619 lei în decembrie - ajunge în martie la 5.278 de lei", a arătat Pintea.
Ministrul Sănătăţii a spus că la spitalele de "monospecialitate", unde sporurile sunt foarte mari, acestea vor fi diminuate, dar nu vor scădea veniturile.
O scădere va fi înregistrată la asistenţii medicali principali de anatomie patologică. Aceştia aveau în luna decembrie 2017 venituri de 9.424 de lei, iar de la 1 martie vor primi 8.614 lei.
Totodată, ministrul a anunţat că a fost încheiat un Memorandum cu Ministerul Finanţelor prin care va fi suplimentat numărul de posturi pentru medicina de familie pentru cei care au promovat examenul de rezidenţiat.
Sindicaliştii din sănătate au decis luni declanşarea protestelor, nemulţumiţi de salarizarea personalului medical, acestea debutând cu patru zile de pichetări la Ministerele Muncii, Sănătăţii şi Finanţelor, în 20, 22, 27 şi 29 martie, iar în luna aprilie va fi organizat un miting cu peste 20.000 de participanţi.