Ministrul Sănătăţii a mai explicat că în situaţii de criză există persoane specilizate şi proceduri standard. "Colectiv este o situaţia cu totul excepţională. S-a acţionat cu s-a considerat mai bine, la momentul respectiv", a continuat Patriciu Achimaş.
Legat de infecţiile nosocomiale, ministrul a precizat că România nu are capacitatea de a identificat toate infecţiile. "Situaţia este de aşa natură încât nu putem să avem în evidenţă toate aceste infecţii", a declarat ministrul, precizând că se întâmplă acest lucru din cauza lipsei personalului şi a procedurilor standard.
"Sunt prea puţini specialişti care să analizeze aceste infecţii. Ar fi nevoie de o celulă la nivelui fiecărui spital", a spus ministrul, adăugând că acel articol din contractul de management care prevede că fondurile alocate scad în funcţie de infecţiile raportate este unul nefericit, care urmează să fie eliminat. "Există infecţii şi trebuie să ştim care sunt acelea. Sunt şi bacterii care pot fi uşor de îndepărtat", a completat Patriciu Achimaş, adăugând că în curând vor fi anunţate noi măsuri privind acest domeniu.
Întrebat dacă a spus vreunui pacient că în altă ţară ar fi tratat mai bine, ministrul Sănătăţii a afirmat că a făcut acest lucru. "Există situaţii excepţionate pe care nu le putem trata. Trebuie să ne dorim să rezolvăm majoritatea cazurilor, iar cele excepţionale să fie tratate acolo unde se pot trata", a mai declarat Patriciu Achimaş.