Aceasta a mai anunțat că este în lucru o ordonanţă prin care medicii de familie să primească bani în plus pentru vaccinarea la domiciliu.
,,Vrem să încurajăm medicii de familie, autorităţile locale şi preoţii, cei care sunt mai aproape de oamenii din mediul rural, să meargă mai departe şi să îi încurajeze să se vaccineze. În plus, avem în lucru o ordonanţă prin care oferim medicilor de familie pentru serviciul de vaccinare pe care îl oferă la domiciliul pacientului, fie că este vârstnic, fie că este nedeplasabil, fie că e mai greu deplasabil, un tarif mai mare pentru a facilita tocmai această vaccinare la domiciliu", a precizat ministrul Ioana Mihăilă.
Pentru pacienţii cu boli cronice se va începe vaccinarea în ambulatoriile de specialitate, potrivit oficialului. Acest lucru este posibil tocmai pentru a ţinti mai bine acele persoane care sunt şi la cel mai mare risc de a contracta şi a dezvolta complicaţii în caz de infecţie cu coronavirus.
La nivelul judeţului Dâmboviţa, rata de vaccinare în mediul rural este de 16%.
,,Este esenţial să creştem accesul la vaccinare, vaccinarea să fie o opţiune uşoară, la îndemână, să nu trebuiască să faci eforturi pentru a te vaccina. Acolo unde nu sunt centre de vaccinare, organizăm echipaje mobile", a explicat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu.
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a vizitat, vineri, împreună cu comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară, Stella Kyriakides, la Petreşti, centrul mobil de vaccinare a populaţiei împotriva SARS-CoV-2.