Corpul de control al ministrului Transporturilor, Lucian Şova, a constatat, în urma unor verificări la CFR Marfă, că societatea ar fi pierdut un posibil profit în valoare de peste 19 milioane de lei, în urma unei licitaţii pentru transport de cărbune, se arată într-un comunicat al Ministerului.
De asemenea, Corpul de Control al ministrului a efectuat verificări și la Metrorex, care au vizat respectarea prevederilor legale și contractuale în derularea contractului de proiectare și execuție a Magistralei 5 de metrou- Drumul Taberei- Pantelimon. Tronson 1. Drumul Taberei-Universitate. Secțiunea Râul Doamnei- Hașdeu (Opera)-Structura de rezistență("Proiectul").
Verificările au fost efectuate în perioada 22-31.08.2018, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor.
În urma controlului au fost constatate deficiențe în implementarea proiectului care au condus la întârzieri în derularea contractului dar și la suplimentarea costurilor pentru Metrorex.
În urma controlului efectuat rezultă indicii cu privire la existența unor nereguli și/sau posibile fraude în implementarea Proiectului așa cum sunt ele definite în Ordonanța de urgență nr. 66/2011, privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.
Raportul arată că valoarea contractului a fost subestimată la lansarea procedurii de achiziție iar în derulare au intervenit majorări substanțiale ale valorii acestuia, informații ce reprezintă indicii de fraudă, potrivit ministrului.
În urma analizării modului în care a fost pregătită și derulată licitația publică și a modului de stabilire a termenilor contractuali și implementarea contractului s-a constatat generarea de costuri suplimentare de către autoritatea contractantă în favoarea executantului în valoare de peste 188 milioane lei.
Având în vedere prevederile legale, precum și faptul că proiectul este finanțat din fonduri ale Uniunii Europene, organele de control consideră necesară sesizarea Departamentului pentru lupta Antifraudă-DLAF, pentru cercetarea și luarea măsurilor.
Totodată, membrii Consiliului de Administrație al Metrorex precum și conducerea societății vor analiza constatările și concluziile raportului Corpului de Control al ministrului Transporturilor, Lucian Șova și vor dispune măsurile legale pentru stabilirea, cercetarea și sancționarea după caz a personalului responsabil pentru deficiențele constatate.
Ce a descoperit Corpul de control al ministrului Șova la CFR Marfă: compania ar fi participat la licitaţia organizată de Complexul Energetic Oltenia, având ca obiect transportul de cărbune. Comisia de licitaţie a prezentat o singură ofertă, potrivit documentelor puse la dispoziţia organelor de control, deşi putea să reoferteze, de mai multe ori, în interesul companiei.
Prin nereofertare, Corpul de control al ministrului Lucian Şova consideră că, în acest caz, s-au creat premisele necesare adjudecării în favoarea contracandidatului companiei de stat.
Corpul de Control a transmis organelor competente să evalueze dacă această acţiune reprezintă un prejudiciu pentru CFR Marfă, se precizează în comunicat.
"Având în vedere că raportul Corpului de control al ministrului Transporturilor Lucian Şova a fost înaintat organelor de cercetare, nu putem face publice mai multe detalii din raport", subliniază MT.