Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat, luni, că nu există informaţii certe cu privire la existenţa minelor pe litoralul românesc, dar este de datoria Ministerului Apărării să ia în serios aceste ameninţări. În același timp, acesta a declarat, la Parlament, că în acest moment, nu se poate vorbi despre „pericol pentru mediu”, chiar dacă ele pot afecta siguranţa navigaţiei.
„Fiind vorba de mine, într-o situație de război, primele măsuri vor fi luate de ministrul Apărării, Armată, care trebuie să ia în serios aceste amenințări”, a declarat Tanczos Barna.
Alerta a fost lansată de Bulgaria, care a anunțat luni că există un pericol uriaș de explozie pe Marea Neagră, din cauza minelor folosite în războiul din Ucraina, ce plutesc în derivă, inclusiv spre țărmul românesc. Sofia a precizat că dispozitivele explozive pun în pericol traficul maritim.dispozitivele explozive „au fost aduse de o furtună şi plutesc în Marea Neagră, ceea ce reprezintă o ameninţare pentru toate ambarcaţiunile”. Inițial, avertismentul a venit din Rusia.
„Din punctul nostru de vedere, în momentul de faţă nu există informaţii certe că pe litoralul românesc ar exista ceva. În primul rand există pericol din punct de vedere al siguranţei navigaţiei, si, doar în cazul în care Ministeru lApărării nu găsește soluția și Armata nu găseşte soluţia de îndepărtare, de neutralizare, de dezamorsare a acestor eventuale mine, atunci putem să discutăm despre pericolul asupra mediului”, a mai afirmat ministrul.
„Sunt convins ca Ministerul Apărării va găsi soluția”, a mai punctat ministrul Mediului, Tanczos Barna.
Reamintim că Direcţia Hidrografică Maritimă a transmis, într-un document intern, informaţia potrivit căreia există un pericol de mine în zona de nord-vest a Mării Negre. Autoritățile de la Sofia a anunțat de duminică mai multe măsuri după informații care ar confirma prezența minelor marine de pe plaja din Odesa, luate de o furtună, și care acum ar pluti în Marea Neagră, reprezentând o ameninţare pentru nave.