Heiko Maas a afirmat că a explicat poziţia germană şi europeană în cadrul unei discuţii sincere, dar constructive, cu consilierul pentru probleme de securitate naţională John Bolton, argumentând că este important să se evite orice reluare de către Iran a activităţilor nucleare.
"Europa este foarte, foarte unită în poziţia sa cu privire la acordul nuclear cu Iranul şi aceasta nu se va schimba ", a subliniat şeful diplomaţiei germane, care urmează să aibă o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo.
Acordul internaţional privind programul nuclear iranian, care prevede limitarea programului nuclear în schimbul ridicării sancţiunilor, a fost semnat la 14 iulie 2015 de Teheran şi şase mari puteri ale lumii: SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa, China şi Germania.
Ministrul german de externe:statele europene sunt unite în acordul privind programul nuclear iranian
Statele europene sunt unite în decizia lor de a rămâne în acordul privind programul nuclear iranian, încheiat în anul 2015, în pofida deciziei SUA de a ieşi din acest acord, a declarat miercuri la Washington ministrul de externe german, Heiko Maas, relatează Reuters.