Ecaterina Andronescu a mai declarat că va creşte numărul locurilor pentru şcolile profesionale, care este o cerinţă a angajatorilor. ”Avem deja situaţia statistică din toată ţara şi numărul locurilor cerute de angajatori s-a dublat faţă de anul trecut. Deci nu avem să nu ţinem seama de acest lucru”, a spus ea.
Ministrul Educaţiei a vorbit din nou şi despre necesitatea ”cursurilor remediale”, care trebuie să înceapă din anul 3 şi să continue până la clasa a VIII-a. „Noi nu putem să-i lăsăm pe aceşti copii atât de rămaşi şi cu ecartul acesta de la ce ar trebui să ştie atât de mare. Deci din punctul acesta de vedere, lucrurile sunt limpezi”, a susţinut Andronescu.
În legătură cu admiterea în liceu, Ecaterina Andronescu a precizat că, din 2001, de când se face repartizarea computerizată a absolvenţilor de gimnaziu în liceu, liceele bune au devenit şi mai bune, pentru că i-au primit pe cei mai buni elevi. Ea a lansat însă ideea reintroducerea sistemului de treaptă la liceu.
”Uitaţi-vă dvs. vara după ce se face repartizarea computerizată şi o să vedeţi că sunt licee în Bucureşti unde ultima medie trece de 9.50, ultima medie. Ca urmare, să declanşăm examen de admitere în liceu mi se pare absolut de neacceptat. Poate să gândim o trecere de la clasa a X-a la a XI-a, pentru că trece de la învăţământ obligatoriu la învăţământul... dar până atunci o să devină tot liceul învăţământ obligatoriu. Poate nişte evaluări intermediare ar trebui”, a afirmat ministrul Educaţiei.
Andronescu susţine în continuare şi ideea examenului diferenţiat de Bacalaureat: „Bacalaureatul naţional trebuie să rămână bacalaureat naţional, pentru că, dacă ne uităm la liceele din această ţară, dacă ne uităm la structura liceelor, o să constatăm că sunt liceele teoretice şi nu numai unde promovarea este peste 90% la examenul de Bacalaureat, deci se poate. La liceele acestea nu avem nevoie de pregătire remedială. Vom avea nevoie acolo unde problemele se impun, cum ar fi la liceele tehnologice unde nu ia nimeni Bac-ul şi atunci poate transformăm acel liceu într-o şcoală profesională. Nu exclud nici acest lucru, pentru că nu putem să ne permitem să dăm copii nepregătiţi societăţii. Societatea românească nu are cum să arate mai bine decât arată sistemul de învăţământ astăzi”.
”Deci Bacalaureatul naţional va rămâne bacalaureat naţional. Personal nu cred că trebuie să stricăm bacalaureatul naţional aşa cum este, merge bine, cei care promovează fac faţă mai departe. Deci practic n-aş opta pentru modificarea bacalaureatului naţional. Dar la liceele tehnologice, unde vă spuneam că promovarea este mică, să gândim pentru absolvenţii lor un Bac diferenţiat. Cine vrea să se înscrie la un bacalaureat naţional, dacă se simte în stare promovează Bac-ul naţional, are acces în universitate. Cine nu se simte în stare să susţină un bacalaureat naţional să susţină un bacalaureat tehnologic sau profesional şi să aibă acces doar în şcoala post liceală”, a mai declarat Andronescu.