"Normele metodologice pentru "Prima Mașină" vor trece marți. Au fost anumite probleme tehnice, dar au fost rezolvate de Ministerul de Finanțe și de cel al Justiției. Erau chestiuni legate de garanții, de modul cum va funcționa aceste program, de modul în care va trebui să vină tânărul sau cetățeanul la Fondul de Garantare. Programul își urmează cursul. Pe baza ordonanței de guvern este normal să se facă niște norme tehnice atât de Ministerul de Finanțe cât și de Fondul de Garantare. (...) În momentul de față aceste norme sunt finalizate și vor fi intra în Guvern marți. (...) În mod firesc ele trebuiau elaborate mai din timp, dar s-a întârziat o săptămână. Eu sper ca săptămâna viitoare programul să intre în funcțiune", a spus Constantin Niță, potrivit Agerpres.
Ministrul Economiei a subliniat că nu vor fi probleme în privința derulării acestui program.
"Am luat toate avizele, am avut o discuție cu Consiliul Concurenței. Programul nu afectează sub nicio o formă normele Uniunii Europene. Este un program la care pot participa toți producătorii de autoturisme din orice țară, numai că trebuie să se încadreze în limitele pe care statul român poate să le garanteze în momentul de față. (...) Statul nu poate să garanteze și pentru Mercedes și pentru BMW sau alte mărci mult mai scumpe", a mai spus ministrul Economiei.
Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență privind programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, în 15 octombrie 2014. Prin acest program statul român va garanta jumătate din valoarea unui credit de maximum 50.000 de lei, plus TVA, pe care îl vor putea accesa persoanele fizice, în special tinerii între 18 și 35 de ani, pentru achiziția unei mașini noi.
Programul trebuia să intre în vigoare la 1 noiembrie, însă nu au fost finalizate normele metodologice de aplicare.
Potrivit proiectului normelor de implementare a programului, postat vineri pe site-ul MFP, programul guvernamental va beneficia în 2014 de un plafon total al garanțiilor de 50 de milioane de lei.