"Am dublat numărul de aparate. În Constanţa, de exemplu, anul trecut, la vremea asta, erau două aparate, acum sunt 45. Suficiente. În total, sunt 800 de aparate în toată ţara. La ora aceasta, Poliţia Română foloseşte tehnologie de vârf, nu există alta mai bună. Aparatul drug-tester folosit în stradă este cel folosit de poliţistul german sau pot să mai dau alte exemple din Europa", a spus Predoiu la DC News.
El a precizat că o parte dintre aparate erau deja în dotarea Poliţiei, dar numărul lor a fost completat şi au fost scoase acele aparate de fabricaţie chinezească, care erau suspecte de erori.
Cătălin Predoiu a explicat că testul cu acest aparat nu se face automat tuturor şoferilor, ci doar în anumite condiţii, precum observarea de către poliţist, în autovehicul, a unor recipiente care pot conţine droguri sau instrumente pentru consum.
"Deci, introduc în lege, prin ordonanţă, obligaţia poliţistului ca, în anumite cazuri, două cazuri precise, să testeze. V-am dat un criteriu. Al doilea criteriu este momentul în care ai un trecut infracţional. Cum constat acest lucru? Păi, noi am creat prin surse proprii, prin eforturi proprii, Ministerul de Interne, o aplicaţie care permite verificarea rapidă a bazelor de date, astfel încât agentul din stradă, printr-un terminal special dedicat, află dacă cel din faţa sa are cazier, a săvârşit infracţiuni în domeniul traficului de droguri sau alt tip de infracţiuni, deci are un profil infracţional care ridică serioase dubii cu privire la siguranţa traficului, dacă el continuă să meargă în trafic. Atunci îl testează, deci nu face nimic altceva. Nu-i face dosar penal, nimic, dar e obligat poliţistul să-l testeze", a afirmat Predoiu.
Ministrul de Interne a mai explicat că, prin prevederile Ordonanţei 84/2024, Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) trebuie să ofere rezultatele prelevării probelor biologice în termen de trei zile, iar dacă nu respectă termenul, permisul de conducere al şoferului va fi restituit.
"Există această neîncredere, legitimă probabil, dat fiind că s-au întâmplat multe situaţii în trecut de întârziere din partea INML-ului şi atunci, ceea ce am gândit este să venim cu o garanţie legală în plus, pentru cetăţean, ca în trei zile prin această obligaţie să răspundă cu rezultatul la test. Nu răspunde, îşi ia omul carnetul înapoi", a mai spus Predoiu.
El a amintit că, în anul 2023, Poliţia Română a oprit 30.000 de permise, din care aproximativ 23.000 pentru alcool şi 7.000 pentru consum de droguri.