„Ce a fost rău că dl Severin a stat în loja respectivă în sală? Ce voiați, să stea pe scări?”, a spus Breaz, invitat la Digi 24.
Ministrul Culturii, care spune că a fost printre cei care s-au ocupat de organizarea acestui eveniment, a argumentat că „au fost desemnate zone” în care invitații se putea așeza.
„Ce a fost greșit că a stat în spatele lojii oficiale? Mie mi se pare că se caută nod în papură și încercăm să căutăm ceva negativ în derularea acestei ceremonii, care a fost o reușită a României”, a mai spus acesta.
Chestionat despre prezența fiului premierului Dăncilă la acest eveniment, tot în zona lojii oficiale, Daniel Breaz a replicat: „Trebuia să nu participe? Nu îl cunosc, vă pun o întrebare, trebuia să nu participe?”
Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat și el, tot luni, cum comentează prezența celor doi la ceremonia de la Ateneu, dar șeful statului a precizat că „evenimentul a fost pregătit de Guvern”, scrie hotnews.ro.
„Eu am fost invitat și ca atare am participat. Ținuta culturală a evenimentului a fost foarte bună. Restul cred că trebuie să întrebați mai degrabă la Guvern cum s-a construit lista invitațiilor”, a răspuns Klaus Iohannis.