"În acest moment campania continuă. Merge foarte bine, în ultima lună a mers extraordinar de bine. Cred că atingem în curând 700.000 de euro care sunt strânşi. Vor fi comunicate sumele exacte, nu vreau să vă spun ceva care nu este adevărat. Avem extrem de multe acţiuni de mare importanţă organizate în luna septembrie şi eu cred că se vor strânge banii", a spus Corina Şuteu, scrie Mediafax.ro.
Referitor la interpretările potrivit cărora Guvernul va achiziţiona oricum sculptura lui Constantin Brâncuşi, indiferent de suma donată de contribuabili, ministrul a precizat că nu a spus niciodată acest lucru: "<>, nu am auzit să fi spus eu aşa ceva. Avocatul familiei a făcut o declaraţie foarte nuanţată şi care este veche. El a spus că lucrarea va fi vândută pentru 11 milioane, că din aceste 11 milioane Guvernul s-a angajat prin memorandum să plătească 5 milioane. Eu cred că foarte mulţi dintre participanţii la subscripţia publică participă pentru motivele pe care le-am anunţat”, a declarat ministrul Culturii, Corina Şuteu, la Parlament.
Corina Şuteu a susţinut că, încă de la începutul campaniei, a explicat că, dacă banii din donaţii nu vor fi suficienţi, vor fi daţi înapoi celor care au contribuit, însă a precizat că este posibil ca abordarea să fie reanalizată.