Ministerul Justiției solicită suplimentarea schemei de personal a DNA cu 90 de posturi de ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară, 20 de posturi de specialişti şi 50 de posturi de personal auxiliar de specialitate, numărul maxim de posturi prevăzut pentru Ministerul Public suplimentându-se în mod corespunzător.
Analiza principalilor indicatori statistici din anul 2017 demonstrează o creştere a activităţii DNA atât în efectuarea urmăririi penale, cât şi în activitatea desfăşurată în faţa instanţelor de judecată, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
"Creşterea volumului de activitate la Direcţia Naţională Anticorupţie se reflectă în cauzele noi înregistrate în anul 2017, respectiv 3.668, numărul total de dosare în curs de soluţionare de către procurorii Direcţiei fiind de 11.234. Schema de personal a Direcţiei Naţionale Anticorupţie la finele anului 2017 era ocupată în proporţie de 93,39% (735 posturi ocupate din cele 787), unele persoane având raporturile de muncă suspendate ca urmare a unor situaţii obiective (concedii de creştere a copilului etc.)", se menţionează în document.