Potrivit unui comunicat de presă, "Ministerul Justiţiei anunţă că supune dezbaterii publice proiectul de hotărâre a Guvernului privind Strategia Naţională Anticorupţie (SNA) 2016-2020, la elaborarea căruia s-au avut în vedere concluziile şi recomandările auditului independent al SNA 2012-2015, realizat cu sprijinul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)".
"Toate instituţiile publice centrale şi locale, precum şi întreprinderile publice, vor îndeplini procedurile de aderare la strategie în termen de trei luni de zile şi vor trimite Ministerului Justiţiei planurile de integritate aferente în termen de şase luni. În iulie 2018, Ministerul Justiţiei va prezenta un raport intermediar de progrese şi, dacă va fi cazul, va propune actualizarea strategiei", se spune în comunicat.
Potrivit Ministerului Justiţiei, “scopul principal al SNA 2016-2020 este promovarea integrităţii, prin aplicarea riguroasă a cadrului normativ şi instituţional de prevenire şi combatere a corupţiei în România. (...) SNA 2016–2020 propune creşterea calităţii şi impactului implementării prevederilor privind transparenţa instituţională în sectorul public. Efectul măsurilor de transparenţă instituţională va fi în continuare potenţat prin corelarea SNA cu acţiunile asumate prin Parteneriatul pentru Guvernare Deschisă.”
În acelaşi timp, sunt propuse modificări legislative privind consilierul de etică, interdicţiile post-angajare şi protecţia avertizorului de integritate şi sunt introduse mecanisme concrete de gestionare a eşecului de management prin evaluări ex-post, dezvoltarea de măsuri particularizate post incident şi corelarea evaluării performanţei manageriale cu cea a integrităţii instituţionale.
“Strategia reflectă, totodată, cele mai recente angajamente asumate de România în plan internaţional în cadrul Summit-ului Anticorupţie de la Londra, fiind incluse măsurile anticorupţie aferente Parteneriatului pentru o Guvernare Deschisă, recomandările GRECO din rundele III şi IV de evaluare, precum şi reiterarea unui obiectiv strategic naţional - aderarea la OCDE, inclusiv la Convenţia şi Grupul de lucru anti-mită. Strategia urmăreşte creşterea gradului de cunoaştere şi înţelegere a standardelor de integritate de către angajaţi şi de către beneficiarii serviciilor publice, consolidarea performanţei în combaterea corupţiei prin mijloace penale şi administrative, cu accent pe stabilitatea legislativă şi instituţională a cadrului anticorupţie care a generat performanţe în activitatea DNA şi ANI, precum şi creşterea gradului de recuperare a produselor infracţiunilor, urmând cele mai bune practici din alte state membre UE şi consolidarea practicii judiciare, prin nou-înfiinţata Agenţie Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI)”, se mai arată în comunicat.